ESMA consideră că scăderea pragului de raportare este o acțiune de precauție care, în circumstanțele excepționale legate de pandemia COVID-19 în curs, este esențială pentru autorități pentru a monitoriza evoluția piețelor. Măsura poate susține acțiuni mai stricte, dacă este necesară pentru a asigura funcționarea ordonată a piețelor UE, stabilitatea financiară și protecția investitorilor.
ESMA consideră că circumstanțele actuale constituie o amenințare serioasă la încrederea pieței în UE și că măsura propusă este adecvată și proporțională pentru a aborda nivelul actual de amenințare pentru piețele financiare ale UE.
Măsura se aplică imediat, solicitând deținătorilor de poziții scurte nete să notifice ANC-urilor cu privire la pozițiile lor relevante la închiderea sesiunii de tranzacționare de luni începând cu 16 martie 2020. Obligațiile de transparență temporară se aplică oricărei persoane fizice sau juridice, indiferent de țara de reședință a acestora. Acestea nu se aplică acțiunilor admise la tranzacționare pe o piață reglementată unde sediul principal pentru tranzacționarea acțiunilor este situat într-o țară terță, activități de formare a pieței sau de stabilizare.
ESMA, în coordonare cu ANC-urile, continuă să monitorizeze evoluția piețelor financiare ca urmare a situației COVID-19 și este pregătită să își folosească puterile pentru a asigura funcționarea ordonată a piețelor UE, stabilitatea financiară și protecția investitorilor.
Ca urmare a deciziei ESMA, deținătorii de poziții scurte nete în raport cu acțiuni tranzacționate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București vor asigura notificarea către Autoritatea de Supraveghere Financiară a pozițiilor începând cu pragul de 0.1% din capitalul social al emitentului.
Mai multe detalii găsiți pe site-ul ESMA AICI