Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară

Bucureşti, 31 octombrie 2023 – În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:

 

A)  Reglementare

Proiectul de Normă privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).

 

B)  Autorizare

Aprobarea cererii de autorizare a doamnei Alexandra-Andreea Bălan-Marinescu în funcția de membru al conducerii executive, Director general adjunct, înlocuitor al Directorului general al Allianz-Țiriac Pensii Private Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;

Aprobarea domnului Mihai-Ciprian Osiac în funcția de Director general adjunct la societatea ABC Asigurări Reasigurări S.A.;

Aprobarea solicitării S.A.I. Certinvest S.A. de autorizare a modificării intervenite în modul de organizare și funcționare a societății ca urmare a majorării capitalului social;

Aprobarea solicitării Societății de Administrare a Investițiilor Sira S.A. de autorizare a modificării intervenite în modul de organizare și funcționare al societății, ca urmare a majorării capitalului social;

Aprobarea solicitării Societății de Administrare a Investițiilor Sira S.A. de retragere a autorizațiilor de funcționare a Fondului de investiții alternative Omnitrend și a Fondului de investiții alternative Omnihedge și radierea acestora din Registrul public al A.S.F.;

Aprobarea solicitării Nova Vision Investments Afia S.A. de autorizare a modificărilor intervenite în Regulile Fondului de investiții alternative Nova Protect Fond;

Aprobarea noului acționar semnificativ indirect al societății Safety Broker de Asigurare S.A.;

Aprobarea cererii de avizare a modificării Contractului de administrare pentru Fondul de Pensii Facultative NN Activ, administrat de NN Asigurări de Viață S.A.;

Aprobarea cererii de avizare prealabilă a modificării Prospectului schemei de pensii facultative pentru Fondul de Pensii Facultative NN Activ, administrat de NN Asigurări de Viață S.A.;

Aprobarea cererii de avizare a modificării Contractului de administrare pentru Fondul de Pensii Facultative NN Optim, administrat de NN Asigurări de Viață S.A.;

Aprobarea cererii de avizare prealabilă a modificării Prospectului schemei de pensii facultative pentru Fondul de Pensii Facultative NN Optim, administrat de NN Asigurări de Viață S.A.

 

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

 

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.