Evoluția pieței de capital în primele 9 luni ale anului 2023

Bucureşti, 5 februarie 2024 – Piața locală de capital a înregistrat evoluții pozitive în primele nouă luni ale anului 2023, valoarea totală tranzacționată pe piața reglementată a Bursei de Valori București (BVB) și pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) atingând nivelul de 26,79 miliarde de lei, în creștere cu aproape 50% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Numărul de tranzacții derulate la BVB – pe piața reglementată și SMT – s-a ridicat la 1,4 milioane în primele nouă luni din 2023 și a crescut cu aproximativ 5% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior. Pentru aceeași perioadă, capitalizarea bursieră de pe piața reglementată a atins nivelul de 275,27 miliarde de lei, în creștere cu aproximativ 40% comparativ cu finalul anului 2022.

Indicii bursei românești au înregistrat evoluții pozitive la finalul lunii septembrie 2023 comparativ cu finalul anului. Indicele de referință BET (care include evoluțiile celor mai tranzacționate companii de pe piața reglementată a BVB) a avut o creștere de 22,93% la 30 septembrie 2023 comparativ cu finalul anului 2022.

În primele nouă luni ale anului 2023, valoarea tranzacțiilor cu titluri de stat a scăzut față de aceeași perioadă a anului 2022, înregistrând un nivel de aproximativ 1,65 miliarde de lei. Acțiunile rămân clasa dominantă de active financiare, cu o pondere de 74% din totalul valorii tranzacționate la BVB până la finalul trimestrului al treilea din 2023.

La finele lunii septembrie 2023, pe piața reglementată administrată de BVB își desfășurau activitatea un număr total de 28 de intermediari, dintre care 18 Societăți de Servicii de Investiții Financiare (SSIF), 3 instituții de credit locale și 7 entități autorizate în alte state membre UE. De asemenea, în cadrul SMT erau activi un număr total de 22 de intermediari, din care 17 Societăți de Servicii de Investiții Financiare (SSIF), 3 instituții de credit locale și 2 entități autorizate în alte state membre UE.

În perioada de referință, cei mai activi intermediari pe BVB (piața reglementată și SMT) au fost SSIF-urile, valoarea intermediată de acestea fiind de aproximativ 21,9 miliarde de lei.  Intermediarii locali (SSIF și instituțiile de credit) au realizat aproximativ 92% din valoarea totală intermediată. Dintre intermediarii autorizați în alte state membre UE care au efectuat tranzacții pe piețele la vedere, cele mai active au fost firmele de investiții, acestea cumulând o cotă de piață de 5,15%.

La sfârșitul lunii septembrie 2023, SSIF-urile aveau în custodie o valoare cumulată a activelor de 28 de miliarde de lei, reprezentând atât disponibilități ale clienților, cât și titluri financiare deținute de aceștia. Numărul cumulat al conturilor de clienți activi ai SSIF-urilor la finalul primelor trei trimestre ale anului 2023 a fost de 65.779.

Valoarea totală a activelor organismelor de plasament colectiv (OPC) din România la data de 30 septembrie 2023 a fost de aproximativ 36,8 miliarde de lei, în scădere cu 13,15% față de finalul trimestrului al doilea al anului 2023 și cu 13,41% raportat la finalul anului 2022. La această dată, în România își desfășurau activitatea 17 administratori, din care 6 autorizați exclusivi ca și societăți de administrare a investițiilor (SAI), 2 autorizați exclusiv ca și administratori de fonduri alternative de investiții (AFIA), iar 9 având dublă autorizație. De asemenea, la 30 septembrie 2023, erau autorizate 92 organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), 35 fonduri de investiții alternative (FIA) care includ cele 6 societăți de investiții (SI) și Fondul Proprietatea. Serviciile de depozitare pentru cele 127 de OPC-uri erau asigurate de 4 depozitari.

O analiză pe categorii de organisme de plasament colectiv arată că, în trimestrul al treilea din 2023, față de trimestrul anterior, au fost înregistrate diminuări ale activelor totale pentru FP (59%) și creșteri ale activelor totale pentru OPCVM-uri (4,3%), FIA (4,9) și SIF-uri (12,4%).

La 30 septembrie 2023, primele trei SAI/AFIA administrau aproximativ 71,6% din activele OPCVM și 64,6% din activele FIA. Activele nete aferente celor șase SI-uri au cumulat aproximativ 12,68 miliarde de lei, în creștere de la valoarea existentă la finalul trimestrului anterior (11,32 miliarde de lei) și față de cea existentă la finalul anului 2022 (10,69 miliarde de lei).

Raportul privind evoluția pieței de capital din România în primele 9 luni ale anului 2023 poate fi consultat AICI.

 

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.