Autoritatea de Supraveghere Financiară publică actele pe care le emite conform prevederilor legale existente.
SECTORUL ASIGURĂRI - REASIGURĂRI
(1) A.S.F. publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, deciziile prin care se impun sancţiunile sau măsurile prevăzute la art. 28 alin. (3) lit. a) şi b), alin. (4) - (6), (8) şi (10), faţă de care nu a fost iniţiată o cale de atac în termen.
(2) A.S.F. publică pe site-ul propriu deciziile prin care se impun sancţiunile prevăzute la art. 28 alin. (2), (7) şi (9) faţă de care nu a fost iniţiată o cale de atac în termen.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), în cazul în care publicarea identităţii persoanelor juridice sau a datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice este considerată de către A.S.F. ca fiind disproporţionată, ca urmare a unei evaluări efectuate de la caz la caz cu privire la proporţionalitatea publicării unor astfel de date, sau în cazul în care publicarea pune în pericol stabilitatea pieţelor financiare sau o anchetă în curs, A.S.F. poate:
(4) În cazul în care decizia de a impune o sancţiune sau măsură face obiectul unei căi de atac, A.S.F. publică imediat, pe site-ul propriu, astfel de informaţii şi orice informaţii ulterioare cu privire la rezultatul căii de atac.
(5) A.S.F. publică pe site-ul propriu orice decizie de anulare a unei decizii anterioare de impunere a unei sancţiuni sau a unei măsuri.
2. Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare
Art. 163:
(3) Pe lângă sancţiunile contravenţionale principale prevăzute la alin. (2), în funcţie de natura şi gravitatea faptei, Consiliul A.S.F. poate aplica societăţilor sau sucursalelor societăţilor din state terţe una sau ambele dintre următoarele sancţiuni contravenţionale complementare:
a) interzicerea temporară sau definitivă, totală sau parţială, a exercitării activităţii de asigurare şi/sau de reasigurare, pentru una sau mai multe clase de asigurare, cu respectarea principiului proporţionalităţii;
b) retragerea, totală sau pentru una sau mai multe clase de asigurare, a autorizaţiei de funcţionare.
(5) Pe lângă sancţiunile contravenţionale principale prevăzute la alin. (4), în funcţie de natura şi gravitatea faptei, Consiliul A.S.F. poate aplica conducerii societăţilor sau persoanelor care deţin funcţii- cheie ori alte funcţii critice în cadrul acestora una sau ambele dintre următoarele sancţiuni contravenţionale complementare:
a) retragerea aprobării acordate de A.S.F.;
b) interzicerea dreptului de a ocupa funcţii care necesită aprobarea A.S.F. pentru o perioadă cuprinsă între unu şi 5 ani de la comunicarea deciziei de sancţionare sau la o altă dată menţionată în mod expres în aceasta.
(14) A.S.F. publică măsurile sancţionatoare prevăzute la alin. (3) şi (5) în Monitorul Oficial al României, Partea I.