Tarife maximale pentru RCA

 

București, 29 septembrie 2021Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) anunță că, în conformitate cu legislația în vigoare, în cazul în care polițele RCA ofertate spre vânzare au valori care depășesc nivelul tarifului de referință multiplicat cu 1,36 (adică majorat cu 36%), aceste polițe vor fi redistribuite de către BAAR la valoarea tarifului maximal astfel obținut, la care se aplică clasele Bonus/Malus corespunzătoare. 

De exemplu, în cazul transportului de marfă, pentru un deținător de camion ce depășește gabaritul de 16 tone, care resimte în această perioadă o creștere semnificativă a tarifelor polițelor RCA,  prețul maximal de vânzare stabilit prin procedeul enunțat mai sus este de 9.662 lei la categoria B0 (tarif de referință 7.105 lei x 1,36 = 9.662 lei). Toate celelalte clase de bonus vor avea astfel scăderi semnificative față de tariful maximal de vânzare.

Autoritatea de Supraveghere Financiară vine astfel în sprijinul unor categorii socio-profesionale care sunt afectate de prețurile de vânzare a polițelor RCA, practicate în ultimele zile de firmele de asigurare.

Precizăm că, în vederea aplicării acestui mod de calcul al tarifelor maximale pentru RCA, au fost consultate asociații de transportatori care au agreat această abordare ce va fi valabilă pentru perioada următoare.

Reamintim totodată că Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat tuturor intermediarilor în asigurări să informeze de îndată toți clienții asupra faptului că, dacă aceștia primesc de la cel puțin trei asigurători diferiți oferte ale căror prime de asigurare RCA sunt cu 36% (factorul "N" - https://www.baar.ro/asigurati-cu-risc-ridicat/) mai mari față de tariful de referință, aferent segmentului de risc din care fac parte, sunt încadrați în categoria asiguraților cu risc ridicat, potrivit Legii nr. 132/2017. Acest tip de clienți pot să solicite Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) o ofertă pentru încheierea unui contract RCA.

 

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.