Termen limită pentru depunere: 24.09.2025, ora 23:59
Cerințe pentru ocupare post:
Membrii Consiliului de Administrație al Fondului de Garantare a Asiguraților trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute la art. 20 și să nu se afle în situații de incompatibilitate/conflict de interese conform art. 21 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, respectiv:
- Să fie absolvenți de studii universitare de lungă durată cu diplomă de licență sau cu studii universitare de scurtă durată cu diplomă de licență și master;
- Să aibă o bună reputație și onorabilitate;
- Să aibă experiență profesională dovedită în domeniul financiar ori în cel de activitate de reglementare/supraveghere bănci, finanțe sau asigurări ori în activitatea didactică în învățământul superior din domeniul economic de minimum 8 ani;
- Nu pot fi soți, rude sau afini până la gradul al doilea între ei;
- Nu pot să dețină în cadrul unui asigurător calitatea de angajat sau director, membru al consiliului de administrație, al consiliului de supraveghere ori directoratului, după caz;
- Nu pot fi senatori, deputați, membri ai Guvernului sau să dețină funcții de conducere în cadrul vreunui partid politic ori organizație politică pe perioada exercitării mandatului;
- Nu au fapte înscrise în cazierul judiciar;
- Nu au înscrise în cazierul fiscal sancțiuni prevăzute de lege;
- Nu sunt angajați ai Fondului;
- Membrii Consiliului de administrație al Fondului nu pot participa la luarea deciziilor privind un asigurător, în cadrul căruia o persoană, cu care aceștia se află în una dintre relațiile enumerate la art. 21 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, face parte din conducerea asigurătorului definită conform prevederilor art. 1 alin. (2) pct. 10 din Legea nr. 237/2015.
Conținut dosar de candidatură:
- Curriculum Vitae în format Europass, semnat și datat;
- Scrisoare de motivație, semnată și datată;
- Copii conforme cu originalul ale documentelor care atestă studiile (diplome de studii, certificate, atestări, foi matricole etc.);
- Copii conforme cu originalul ale documentelor care atestă experiența profesională, vechimea în muncă și specialitate (carnet de muncă, adeverință care atestă vechimea în muncă, meserie și specialitate, extras REVISAL etc.);
- Cazier judiciar în termen de valabilitate;
- Cazier fiscal în termen de valabilitate;
- Declarație pe proprie răspundere privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 20 și art. 21 din Legea nr. 213/2015; Documentul poate fi descărcat AICI
- Copie conformă cu originalul a actului de identitate;
- Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Documentul poate fi descărcat AICI
Reguli de transmitere a dosarelor de candidatură:
- Dosarele de candidatură se transmit în intervalul 10 - 24.09.2025 la adresa de e-mail: candidati-fga@asfromania.ro;
- Mărimea e-mail-ului de transmitere a documentelor nu trebuie să depășească 5 MB;
- Vor fi utilizate adrese de e-mail la expeditor care nu sunt generate automat de aplicații sau site-uri web (cum ar fi cele generate de site-urile web de transfer de fișiere în care se anunță link-urile de descărcare a fișierelor);
- Nu se vor transmite atașamente cu extensiile: .exe; .com sau .Ink;
- Nu se vor transmite atașamente parolate;
- În subiectul sau corpul mesajelor să nu fie link-uri către site-uri web;
- Documentele transmise prin transfer de fișiere online nu vor fi descărcate;
- Subiectul mesajului trebuie să conțină denumirea procesului menționat în titlul anunțului;
- Toate documentele vor fi scanate individual, salvate în format .pdf și atașate în același e-mail;
- Documentele și informațiile se transmit în limba română, iar documentele emise într-o altă limbă sunt depuse în copie, împreună cu traducerea legalizată a acestora.
NB:
- nu vor fi luate în considerare candidaturile persoanelor care au fost depuse ulterior termenului indicat în prezentul Anunț.
- în cazul în care se constată lipsa unor documente sau transmiterea acestora într-un format neconform, se va solicita completarea documentației, termenul de răspuns neputând depăși trei zile lucrătoare de la termenul limită indicat în prezentul Anunț.
Date de contact:
candidati-fga@asfromania.ro
Telefon: 021.659.63.42
www.asfromania.ro