București, 15 octombrie 2026 - Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) organizează procedura de selecție a unei persoane care să fie desemnată în calitate de Președinte al Consiliului de administrație al Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private (FGDSPP), pentru un mandat de patru ani, începând cu data de 14 decembrie 2026.
Dosarele de candidatură pot fi depuse până la data de 27 octombrie 2026, ora 23:59.
Candidații trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, condițiile prevăzute la art. 6 din Legea nr. 187/2011 privind înființarea, organizarea și funcționarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private, cu modificările și completările ulterioare, și să respecte cerințele privind incompatibilitățile și conflictele de interese prevăzute la art. 7 din aceeași lege.
Condițiile de eligibilitate includ rezidența în România, o bună reputație, pregătire profesională și o experiență de cel puțin cinci ani într-una dintre activitățile financiar-bancară, de asigurări și reasigurări, de investiții, juridică, legislativă sau executivă din domeniul pensiilor private. Candidații trebuie să aibă onorabilitatea necesară exercitării funcției și să nu fie membri ai vreunui partid politic pe durata mandatului.
Informațiile complete privind condițiile de eligibilitate, conținutul dosarului, documentele necesare, regulile de transmitere și formularele aferente procesului de selecție sunt disponibile AICI
*********
Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.