Programe de răscumpărare și măsuri de stabilizare

Pentru a beneficia de derogarea prevăzută la art. 5 alin. (1) din Regulamentul UE nr. 596/2014, emitentul are obligația de a raporta  către ASF, până la sfârșitul celei de a șaptea zile bursiere după data executării tranzacțiilor în cauză, fiecare tranzacție dintr-un program de răscumpărare în forma detaliată și în forma agregată. Forma agregată va include volumul agregat și prețul mediu ponderat pe zi și pe loc de tranzacționare.

De asemenea, emitenții, ofertanții sau entitățile care realizează stabilizarea titlurilor de valoare transmit detaliile tuturor operațiunilor de stabilizare către ASF  până la sfârșitul celei de a șaptea zile bursiere după data executării acestor operațiuni.

Notificarea tranzacțiilor efectuate în cadrul programelor de răscumpărare și a operațiunilor de stabilizare se va transmite la adresa de email osp@asfromania.ro. Formatul raportarii va fi .xls, cu cel putin urmatoarele coloane:

        1. Pentru raportarea cuprinzând fiecare tranzacție:
                 
            Data tranzacției | Ora tranzacției (hh:mm:ss) | Volumul tranzacției | Pretul tranzacției | Intermediarul
            
        2. Pentru raportarea agregată:
               
           Data tranzacțiilor | Volumul tranzacțiilor | Prețul mediu ponderat al tranzacțiilor.