Începând cu data de 3 ianuarie 2018, noul cadru juridic european MiFID II & MiFIR, susținut de pachetul legislativ local, constând în Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare și Regulamentul comun ASF/BNR nr. 10/4/2018 care asigură transpunerea Directivei 593/2017, aduce o mai mare transparență în ceea ce privește piețele de instrumente financiare și intensifică activitatea de supraveghere a acestora de către autoritățile competente, din perspectiva abuzului de piață.
Astfel, pentru tranzacțiile efectuate în afara locurilor de tranzacționare (OTC) cu instrumente financiare tranzacționate într-un loc de tranzacționare (piață reglementată, sistem multilateral de tranzacționare (SMT), sistem organizat de tranzacționare (SOT)), responsabilitățile privind raportarea și publicarea acestora sunt următoarele:
Obligațiile de raportare către autoritatea competentă a pieței celei mai relevante în ceea ce privește lichiditatea pentru respectivele instrumente financiare se realizează cu respectarea, în principal, a prevederilor din :
Principiile, termenul de raportare și formatul machetelor xml (RTS 22 - Regulamentul Delegat UE 2017/590) sunt identice cu cele care stau la baza operațiunilor de raportare a oricărei tranzacții cu instrumente financiare, conform cerințelor MiFIR, prin platforma TREM, iar pentru completarea codului MIC se utilizează “XOFF”.
Obligațiile de raportare a tranzacțiilor efectuate în afara regulilor unui loc de tranzacționare se aplică societăților de investiții, instituțiilor de credit, operatorilor independenți, mecanismelor de raportare aprobate (ARM) și firmelor de investiții din alte state membre care operează pe teritoriul României în temeiul libertății de a presta servicii sau prin înființarea unei sucursale, precum și societăților din țări terțe care furnizează servicii de investiții sau desfășoară activități de investiții în România prin înființarea unei sucursale.
Obligațiile de publicare a tranzacțiilor cu instrumente financiare (transparența posttranzacționare) efectuate în afara regulilor unui loc de tranzacționare se realizează prin intermediul unui mecanism de publicare aprobat (APA-Approved Publication Arrangement), având în vedere, în principal, prevederile din:
Fiecare tranzacție individuală este publicată o singură dată printr- un singur APA, iar două tranzacții inverse efectuate simultan și la același preț printr-o singură contraparte ar trebui publicate ca o tranzacție unică.
Publicarea detaliilor unei tranzacții, conform prevederilor legale incidente se realizează, pe cât posibil, din punct de vedere tehnic, în timp real.
Obligațiile de publicare a tranzacțiilor efectuate în afara regulilor unui loc de tranzacționare se aplică societăților de investiții, instituțiilor de credit, operatorilor independenți și de piață, firmelor de investiții din alte state membre care operează pe teritoriul României în temeiul libertății de a presta servicii sau prin înființarea unei sucursale, precum și societăților din țări terțe care furnizează servicii de investiții sau desfășoară activități de investiții în România prin înființarea unei sucursale.
Lista mecanismelor de publicare aprobate (APA), autorizate în cadrul piețelor de instrumente financiare europene poate fi consultată AICI.
Pentru asistența tehnică în vederea transmiterii raportărilor puteți utiliza adresa de poșta electronică: trem@asfromania.ro
Pentru întrebări referitoare la tranzacțiile efectuate în afara locurilor de tranzacționare puteți utiliza adresa de poștă electronică: mifir@asfromania.ro
Atragem atenția că societățile de investiții, instituțiile de credit, firmele de investiții din alte state membre care operează pe teritoriul României în temeiul libertății de a presta servicii sau prin înființarea unei sucursale, precum și societățile din țări terțe care furnizează servicii de investiții sau desfășoară activități de investiții în România prin înființarea unei sucursale care, în mod organizat, frecvent, sistematic și substanțial, efectuează tranzacții pe cont propriu în executarea ordinelor clienților în afara unei piețe reglementate, a unui sistem multilateral de tranzacționare sau a unui sistem organizat de tranzacționare, fără a administra un sistem multilateral se califică drept operatori independenți, conform prevederilor Legii nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare.
Detalii despre regimul operatorilor independenți poate fi consultat AICI.