Interviu acordat de președintele Autorității de Supraveghere Financiară, prof.univ.dr. Nicu Marcu, agenției de presă AGERPRES

Guvernul pregăteşte, la inițiativa ASF, o ordonanţă pentru ca şoferii să-şi deconteze daunele de la firma de asigurări unde au încheiat propriul RCA

 

Foto Presedinte ASF med

 19.01.2021

 

AGERPRES: Cum aţi caracteriza piaţa poliţelor RCA şi ce modificări aveţi de gând să faceţi în următoarea perioadă?
Nicu Marcu: Acest subiect, cu asigurarea RCA, este tabu de ani de zile şi cât de curând noi o să-l reglementăm, pentru că rolul meu aici, ca preşedinte, este nu să tratez efectele, ci să tratez cauza. În sensul acesta vreau să vă spun că de la începutul mandatului meu am căutat împreună cu colegii de aici şi am găsit soluţii astfel încât să rezolvăm aspectele acestea legate de poliţa RCA care tot produce disensiuni în piaţă.
Şi în acest sens vreau să vă spun că am mers pe mai multe paliere. Odată în ceea ce priveşte petiţiile, care sunt într-o dezbatere permanentă în piaţă pentru că sunt foarte multe petiţii şi aşa mai departe. Sunt trase semnale de alarmă din partea service-urilor care sunt beneficiarele poliţelor în final. Acesta este un aspect. Am încercat să rezolvăm cât mai repede petiţiile care sosesc. Petiţiile vin atât de la cei care au poliţe, beneficiarii de poliţe, cât şi din partea cesionarilor, ai service-urilor. Nu sunt numai oamenii care reclamă. Dacă e să ne raportăm la procentul petiţiilor din totalul daunelor, este un procent mic, în jur de 1,5%. Ideea este că pe noi ne interesează şi dacă sunt câteva petiţii, pentru că înseamnă că asiguratul este nemulţumit, adică ceva se întâmplă în fluxul acesta. Trebuie să recunoaştem încă un lucru: autoritatea nu are competenţe pe partea service-urilor. Noi nu avem competenţe în acea zonă. Competenţa noastră este pe partea societăţilor de asigurări, sa ne asigurăm noi, autoritatea, că asiguraţii sunt respectaţi, adică se respectă drepturile consumatorului.

AGERPRES: Şi ce aveţi de gând?
Nicu Marcu: Am acţionat pe mai multe paliere. Unul dintre ele: este clar că trebuie să tratezi cu celeritate petiţiile care vin spre autoritate, dar în acelaşi timp ne interesează cauza. Pentru cauză am acţionat pe mai multe paliere. Unul dintre ele este urgentarea aprobării legislaţiei cu privire la decontarea directă. Şi în sensul acesta ştim foarte bine că este în Parlament de o bună perioadă de timp o lege care reglementează acest lucru, dar încă n-a fost aprobată, încă e la comisii, de mult timp. Şi în discuţia mea cu fostul ministru al Finanţelor, actualul premier, am agreat să-i dăm drumul şi pe procedura executivă. Să înceapă o avizare şi o aprobare prin Ordonanţă de Urgenţă. Ce ar putea să rezolve acest lucru, această Ordonanţă de Urgenţă? Decontarea directă înseamnă că asiguratul poate să îşi încaseze banii de la firma la care s-a asigurat.

AGERPRES: În prezent nu se aplică?
Nicu Marcu: Se aplică, dar este opţional. Există opţiunea asta.

AGERPRES: Şi în caz de accident ce se va întâmpla?
Nicu Marcu: Firma care v-a asigurat trebuie să vă deconteze dauna.

AGERPRES: Ce aduce nou Ordonanţa?
Nicu Marcu: Ordonanţa spune clar că decontarea daunelor se va face clar de firma unde v-aţi asigurat. Şi atunci s-a închis. Şi firmele de asigurări se vor deconta între ele. Deci nu o să mai fie chestiunea ca dumneavoastră care aveţi o daună de la un alt şofer de autovehicul să luaţi asigurarea respectivului şi aşa mai departe. Consumatorul va fi, să zicem, mulţumit, în sensul că îşi decontează imediat dauna şi companiile de asigurări se decontează între ele.

AGERPRES: Nu se mai încheie acea constatare amiabilă?
Nicu Marcu: Astea sunt nişte proceduri care urmează. Pe noi ce ne interesează e că decontarea daunei se face de către compania la care m-am asigurat. Şi atunci fiecare asigurat ştie că îşi ia asigurarea la companiile la care crede el ca e mai bine pentru el.

AGERPRES: Toate poliţele RCA vor fi aşa?
Nicu Marcu: Exact.

AGERPRES: De când se va întâmpla asta?
Nicu Marcu: Probabil într-un timp relativ scurt, zic eu. În continuare o să luăm legătura cu cei de la Guvern ca să parcurgă circuitul cât mai repede. Cu cât mai repede se aprobă această Ordonanţă de Urgenţă, cu atât mai repede se rezolvă situaţia în piaţă. Pentru că nu putem să reducem toate cele 3 pieţe pe care noi le reglementăm şi le supraveghem numai la un singur produs din zona asigurărilor, acest produs care e un produs social: RCA. Chestiunea este că toate disensiunile în piaţa asigurărilor s-au redus la acest produs şi lucrul acesta nu este în regulă.

AGERPRES: Şi ce aveţi de gând?
Nicu Marcu: Am acţionat pe mai multe paliere. Unul dintre ele: este clar că trebuie să tratezi cu celeritate petiţiile care vin spre autoritate, dar în acelaşi timp ne interesează cauza. Pentru cauză am acţionat pe mai multe paliere. Unul dintre ele este urgentarea aprobării legislaţiei cu privire la decontarea directă. Şi în sensul acesta ştim foarte bine că este în Parlament de o bună perioadă de timp o lege care reglementează acest lucru, dar încă n-a fost aprobată, încă e la comisii, de mult timp. Şi în discuţia mea cu fostul ministru al Finanţelor, actualul premier, am agreat să-i dăm drumul şi pe procedura executivă. Să înceapă o avizare şi o aprobare prin Ordonanţă de Urgenţă. Ce ar putea să rezolve acest lucru, această Ordonanţă de Urgenţă? Decontarea directă înseamnă că asiguratul poate să îşi încaseze banii de la firma la care s-a asigurat.

AGERPRES: În prezent nu se aplică?
Nicu Marcu: Se aplică, dar este opţional. Există opţiunea asta.

AGERPRES: Şi în caz de accident ce se va întâmpla?
Nicu Marcu: Firma care v-a asigurat trebuie să vă deconteze dauna.

AGERPRES: Ce aduce nou Ordonanţa?
Nicu Marcu: Ordonanţa spune clar că decontarea daunelor se va face clar de firma unde v-aţi asigurat. Şi atunci s-a închis. Şi firmele de asigurări se vor deconta între ele. Deci nu o să mai fie chestiunea ca dumneavoastră care aveţi o daună de la un alt şofer de autovehicul să luaţi asigurarea respectivului şi aşa mai departe. Consumatorul va fi, să zicem, mulţumit, în sensul că îşi decontează imediat dauna şi companiile de asigurări se decontează între ele.

AGERPRES: Nu se mai încheie acea constatare amiabilă?
Nicu Marcu: Astea sunt nişte proceduri care urmează. Pe noi ce ne interesează e că decontarea daunei se face de către compania la care m-am asigurat. Şi atunci fiecare asigurat ştie că îşi ia asigurarea la companiile la care crede el ca e mai bine pentru el.

AGERPRES: Toate poliţele RCA vor fi aşa?
Nicu Marcu: Exact.

AGERPRES: De când se va întâmpla asta?
Nicu Marcu: Probabil într-un timp relativ scurt, zic eu. În continuare o să luăm legătura cu cei de la Guvern ca să parcurgă circuitul cât mai repede. Cu cât mai repede se aprobă această Ordonanţă de Urgenţă, cu atât mai repede se rezolvă situaţia în piaţă. Pentru că nu putem să reducem toate cele 3 pieţe pe care noi le reglementăm şi le supraveghem numai la un singur produs din zona asigurărilor, acest produs care e un produs social: RCA. Chestiunea este că toate disensiunile în piaţa asigurărilor s-au redus la acest produs şi lucrul acesta nu este în regulă.

În altă ordine de idei, revenind la asigurări, vreau să vă spun că în România este, aş spune prea mult anomalie, este o situaţie inversă decât în celelalte ţări din Uniunea Europeană. În contextul în care la noi interesul este atât de mare pentru acest produs RCA, în celelalte ţări portofoliul investiţional al companiilor de asigurări este asigurat de asigurările de viaţă, asigurările de sănătate şi asigurările de locuinţă. Lucruri care la noi, la unele societăţi, aceste produse le lipsesc din portofoliul sau sau sunt destul de mici.

AGERPRES: De ce credeţi că nu sunt interesaţi românii de asigurările de viaţă, de sănătate?
Nicu Marcu: Românii nu sunt interesaţi, aşa cred eu, din cauza lipsei de informaţii, sau a educaţiei financiare. Dacă ajungem să-i conştientizăm pe oameni de ce este bine să fie atenţi când îşi aleg o asigurare că nu tot timpul preţul cel mai mic e şi... că e nevoie să-şi facă asigurare pentru casă, având în vedere că e lege în vigoare şi, cu toate că legea este în vigoare, numai 20% dintre proprietarii de locuinţe şi-au asigurat locuinţele.

Pe cele două componente de asigurări de viaţă şi asigurări de sănătate lucrurile stau un pic mai bine, dar satisfăcător, nu bine, în sensul că şi aici populaţia nu e încă conştientizată că trebuie să facă acest lucru. În acest an au crescut un pic pe zona asta, dar nu atât de mult încât să fim... oricum, România e tot în coada clasamentului, ne batem cu Bulgaria pe locul ultim sau penultim.

AGERPRES Cam cât la sută dintre români îşi fac asigurare de viaţă?
Nicu Marcu: Nu pot să vă spun, dar pot să vă dau nişte date statistice.

AGERPRES: Cum pot fi convinşi românii să dea bani fără să ştie dacă primesc ceva în schimb sau dorindu-şi să nu primească ceva în schimb?
Nicu Marcu: Nu e o acţiune de pionierat la noi. Lucrurile astea se întâmplă de zeci de ani sau de sute de ani în alte ţări, noi nu trebuie să facem altceva decât să preluăm lucrurile astea care s-au făcut acolo şi le-am adaptat la noi numai, că pe oameni trebuie să-i conştientizăm şi în opinia mea, ca şi cadru didactic, oamenii ar trebui conştientizaţi pe niveluri de grupe de vârstă, astfel încât să-i informezi şi să-i educi financiar în concordanţă cu vârsta pe care o au, pentru că, dacă nu începi să-i educi de mici, în sensul acesta, mai târziu lucrurile vor fi foarte dificile.

Dacă ajunge la o vârstă mai înaintată este mai greu să-l conştientizezi pe om, să-i spui: hai, fă-ţi asigurare de sănătate, când el ştie că a fost sănătos şi crede că nu o să i se întâmple niciodată nimic. Dar oricând se poate întâmpla. Deci soluţia este educaţia financiară.

AGERPRES: De pe băncile şcolii?
Nicu Marcu: De pe băncile şcolii, de pe băncile din clasele mici, clasele 1-4, 5-8 şi aşa mai departe, dar la fiecare grupă de vârstă venit cu un program adaptat pentru ei, astfel încât să înţeleagă foarte uşor aceste lucruri.

AGERPRES: Şi au început companiile? Sau cine trebuie să înceapă?
Nicu Marcu: Nu. O să vedeţi că anul acesta este anul educaţiei financiare. Noi, Autoritatea, împreună cu Institutul de Studii Financiare şi împreună cu cei din piaţă o să avem tot anul nişte programe, nu neapărat complexe, dar nişte programe destul de importante cu privire la aceste lucruri. Este de apreciat că societăţile, companiile din piaţă au achiesat la acest lucru şi vin şi ei alături de noi.

AGERPRES: Este şi interesul lor, până la urmă.
Nicu Marcu: Da, este şi interesul lor şi interesul cetăţenilor şi al statului. În sensul ăsta o să vedeţi că începând din februarie - martie o să avem tot felul de acţiuni, chiar şi în parteneriat cu zona învăţământului, cu universităţile, cu inspectoratele şcolare sunt deja parteneriate, dar va fi o curriculă care va fi segmentată pe grupe de vârstă şi care va diseminată în toată ţara.

AGERPRES: Să vorbim un pic despre instituţia ASF. Aţi anunţat restructurări, reorganizare. Când, cum, ce se va întâmpla mai exact?
Nicu Marcu: Instituţia ASF este o instituţie în rândul celorlalte instituţii ale statului. Din opinia mea şi aşa cu spune legea este o instituţie extrem de importantă a statului pentru că supraveghează trei pieţe importante care toate cele trei pieţe au o pondere destul de importantă în PIB, peste 12%, şi în sensul asta instituţia trebuie să dea dovadă de instituţie puternică, astfel încât să dea, să lase senzaţia, să lase investitorului şi beneficiarilor de produse financiare nebancare faptul că piaţa din România este o piaţă stabilă, că instituţia poate să facă faţă rolului stabilit prin lege şi în acest sens nu a fost un moft pe care l-am avut eu ca să facem această reorganizare, restructurare a instituţiei.

În aceste 5 luni de mandat, o echipă coordonată de oameni din instituţie a făcut nişte studii şi analize de caz astfel încât să ştim pe ce zone acţionăm, astfel încât autoritatea să funcţioneze mult mai eficient, să transformăm imaginea instituţiei şi să arătăm ce lucruri bune face autoritatea pentru că aşa cum spuneam de la început din cauza acestui produs RCA, care este la nivelul pieţei este nesemnificativ în comparaţie cu atribuţiile şi cu toată zona pe care o reglementează autoritatea, imaginea instituţiei de fiecare dată a avut întotdeauna de suferit.

Deci în sensul acesta, acest grup de lucru a analizat foarte bine toate procedurile, toate regulamentele şi legislaţia în vigoarea şi a propus consiliului o modalitate de reorganizare şi restructurare a instituţiei. Asta nu înseamnă că vor pleca oameni acasă. Deci, nu sunt adeptul concedierilor atâta timp cât oamenii îşi fac treaba şi lucrează pentru ce au fost angajaţi.

AGERPRES: Câţi angajaţi are autoritatea?
Nicu Marcu: Peste 500, 500 şi ceva, cred că 540. În sensul ăsta veţi vedea o instituţie suplă, dispar foarte multe posturi de conducere, pentru a avea un management integrat şi o decizie rapidă pe toate cele trei sectoare vor apărea câte un post de director general în locul posturilor de director. Va fi o direcţie generală cu un director general care va avea rolul să integreze toate informaţiile şi deciziile luate în acel sector astfel încât să se prezinte o soluţie clară pentru deciziile pe care le iau atât conducerea executivă cât şi consiliul.

AGERPRES: Adică vor fi trei directori generali?
Nicu Marcu: Da, fiecare sector, sectorul de pensii va avea un director general, sectorul asigurări va avea un director general, piaţa de capital un director general.

AGERPRES: Mai exact câte posturi de conducere sunt acum şi câte posturi vor fi după restructurare?
Nicu Marcu: Asta o să vă dau concret câte sunt. S-au redus foarte mult posturile de conducere. Din nefericire am mai redus şi salariile.

AGERPRES: Deci acei oameni vor fi mutaţi pe alte posturi mai puţin bine plătite?
Nicu Marcu: Acei oameni cărora li s-au desfiinţat posturile de conducere li se oferă alte posturi în cadrul Autorităţii şi îşi aleg dacă acceptă sau nu. Este la latitudinea fiecăruia.

AGERPRES: Dar de ce s-a întâmplat asta?
Nicu Marcu: Asta vă spuneam mai devreme, pentru eficientizarea actelor de conducere, de management în instituţie, este nevoie ca toate procesele să fie integrate, astfel încât să putem să luăm decizii în cunoştinţă de cauză şi mult mai rapid, pentru că erau atât de segmentate şi de multe ori când trebuia să luăm o decizie se arunca, nu este la mine, la direcţia mea, este la direcţia cealaltă, la direcţia cealaltă nu este nici la cealaltă.

AGERPRES: Era haos.
Nicu Marcu: Nu. Nu haos. E mult spus. Era o pasăre aşa de atribuţii şi atunci pentru interesul nostru este să eficientizăm instituţia şi să le dăm investitorilor, pentru că nu cred că s-a pus vreodată problema să nu aibă încredere în autoritate, dar să dăm încrederea de care autoritatea are nevoie în piaţă.

AGERPRES: Ce s-a întâmplat mai exact la DNA?
Nicu Marcu: Nu ştiu. Noi suntem Autoritatea de Supraveghere Financiară, aici nu suntem la DNA. Nu ştiu, am văzut şi eu. Nu am ce să vă povestesc mai mult decât aţi văzut şi dumneavoastră. A apărut un articol în presă, care spunea că un angajat a făcut plângere la DNA. Mai mult decât ştiţi dumneavoastră, sau decât am văzut nici eu nu ştiu. Acel angajat nu s-a identificat să ştim cine este, DNA nu ne-a solicitat nimic, şi eu din primele zile în care am avut o întâlnire cu toţi ziariştii, cu colegii dumneavoastră am spus: cine are o problemă care este de altă natură decât de reglementare şi control al nostru poate să facă sesizări la parchet sau în altă parte. Eu nu ştiu despre cine e vorba, asta era în articolul respectiv, în rest nu ştiu.

AGERPRES: Nu ştiţi despre neregulile descrise în acel articol? Nu aţi făcut un control intern să vedeţi despre ce e vorba?
Nicu Marcu: Autoritatea lucrează în permanenţă după procedurile pe care le care, după legislaţia în vigoare, şi acolo unde eu sau noi găsim lucruri care nu sunt în regulă, le amendăm, sau dacă este încălcată legislaţia mai mult decât administrativ procedam conform legislaţiei în vigoare, putem să informăm şi alte instituţii ale statului, dar aveţi toată încrederea că, cel puţin pe mandatul meu, lucrurile exact aşa au mers.

AGERPRES: V-aţi uitat şi în urmă ce s-a întâmplat?
Nicu Marcu: Ba da, exact pe acest lucru de care discutăm, că nu putem să rezumăm cele trei pieţe numai la RCA. Asta a fost şi preocuparea mea când am venit aici, pentru că este culmea să te cramponezi numai pe o părticică foarte mică a autorităţii şi celelalte lucruri să le laşi. Asta se va rezolva legislativ, pentru că în momentul în care se va aproba această Ordonanţă de Urgenţă lucrurile se vor lămuri odată pentru totdeauna şi atunci nu va mai exista acest ping-pong care există în momentul de faţă între asigurat, service-uri, asiguratori şi aşa mai departe.

Da, preocuparea mea a fost de la început să fac nişte analize să văd unde sunt cauzele, pentru ca să tratez efectele, să stau în permanenţă pe rezolvat petiţii - am mutat oameni din alte compartimente la Direcţia petiţii ca să rezolvăm, pentru că veneau din ce în ce mai multe- asta nu a fost o soluţie pentru mine. Soluţia a fost să găsim cauza care a dus aici. Pentru cauza asta eu am luat mai multe măsuri, unele de reglementare internă, altele de reglementare legislativă, pentru că, aprobându-se aceste chestiuni, lucrurile se rezolvă.

AGERPRES: Să vorbim şi despre Pilonul 2 de pensii. Aveţi în vedere să creşteţi cota obligatorie pentru pensiile private?
Nicu Marcu: Nu este apanajul nostru, este apanajul zonei politice. Dacă Parlamentul sau Guvernul hotărăsc lucrul acesta, noi nu facem decât să gestionăm legea aşa cum este ea aprobată.

AGERPRES: Şi există intenţii în acest sens?
Nicu Marcu: Nu ştiu. Ştiu acelaşi lucru ce aţi văzut şi dumneavoastră: declaraţii politice sau am avut ceva şi prin programul de guvernare. Deci n-aş putea să vă spun mai mult. Cert este că pot să vă spun că zona pensiilor private este o zonă destul de bine reglementată, care nu a suferit probleme de-a lungul timpului. A fost o sincopă la un moment dat, în trecut, dar nu s-a ajuns acolo cu acea iniţiativă.

În momentul acesta vreau să vă spun că pe Pilonul 2 au început deja să se facă plăţi. Intenţionăm ca în perioada următoare să reglementăm plata pensiilor de pe Pilonul 2. În momentul acesta plata se face: poţi să plăteşti o dată tot sau împărţit la cinci ani. Vrem, legislativ, să aprobăm o lege prin care să plătim efectiv, chiar dacă a ajuns la pensie, să plătim pensii lunare, astfel încât pensionarul să beneficieze în continuare de randamentele pe care acumularea poate să i le aducă, în sensul că el îşi primeşte pensia lunară, iar banii care rămân acolo produc un randament, mai mic, e adevărat, dar în continuare, până la terminarea perioadei, el primeşte în afară de pensia stabilită încă ceva.

Vreau să vă mai spun un lucru despre Pilonul 2. E un lucru, nu ştiu dacă pot să spun neplăcut, dar e de nedorit şi pe care vrem să-l îndreptăm. Este vorba despre faptul că peste 90% din contributorii la Pilonul 2 sunt repartizaţi aleatoriu. Este un lucru îngrijorător, pentru că de preferat este ca cel care ajunge să fie contributor la Pilonul 2 să-şi aleagă singur administratorul de fond de pensii, în funcţie de randament, în funcţie de anumite criterii. În acest sens, noi, autoritatea, chiar la sugestia dumneavoastră, a presei, a unor colegi din presă, am modificat termenul de raportare al fondurile de pensii către autorităţi. Era un termen semestrial, cu portofoliu investiţional, şi acum raportarea se face trimestrial, astfel încât cel care îşi alege fondul de pensii să fie în măsură să aibă toate detaliile, astfel încât să-şi aleagă fondul cel mai potrivit.

În altă ordine de idei, Pilonul 3 este un pilon facultativ şi acolo se vede clar că şi nivelul investiţional, numărul de participanţi, este mai mic, dar cu un randament destul de bun şi acest pilon.

O provocare pentru perioada următoare pentru zona de pensii sunt pensiile ocupaţionale. Şi noi facem un demers în sensul acesta, pentru că trebuie să promovăm la nivel legislativ o lege, astfel încât să reglementăm zona. Guvernul, în discuţiile pe care le-am avut, este interesat şi, ca să stimulăm lucrul acesta, trebuie să vină cu nişte deduceri fiscale pentru angajator, astfel încât angajatorul să fie interesat să contribuie la aceste pensii ocupaţionale, şi el şi angajatul. Deci, în sensul acesta suntem, zic eu, pe drumul cel bun, astfel încât să implementăm şi acest pilon al pensiilor ocupaţionale.

AGERPRES. Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, spunea săptămâna trecută să salariile de la ASF sunt formate şi din comisioanele pe care le încasează instituţia din fiecare RCA încheiat de către români. Este adevărat?
Nicu Marcu: Domnul ministru Claudiu Năsui sunt convins că ştie foarte bine, pentru că dumnealui este şi parlamentar şi legea Autorităţii de Supraveghere Financiară a fost făcută în Parlament, iar ASF este o instituţie care se autofinanţează. Nu Autoritatea şi-a stabilit sursele de finanţare. Ele au fost stabilite prin lege. Şi este clar că veniturile Autorităţii de Supraveghere Financiară sunt din comisioane din toate cele trei pieţe.

Vreau să vă asigur că salarizarea în această instituţie nu este departe de salarizarea dintr-un minister pe zona de fonduri europene. Şi în acest sens în perioada următoare o să publicăm grile de salarizare pe paliere de vechime sau de funcţii, astfel încât să vedeţi acest lucru. Autoritatea nu funcţionează de capul ei ci funcţionează inclusiv din punct de vedere al salarizării numai după legea prin care a fost înfiinţată. În acest sens, trebuie să avem în vedere că, fiind o instituţie cu autofinanţare, ea supraveghează trei pieţe extrem de importante şi salariaţii ei, cred eu, că trebuie să fie bine plătiţi pentru munca pe care o fac.

Şi vreau să vă spun că în această instituţie sunt oameni extrem de bine pregătiţi şi dacă instituţia nu îi plăteşte bine există riscul ca piaţa să îi oferteze şi să ne trezim că nu rămânem cu oameni de care avem nevoie. Deci, ca atare, cred eu că este o falsă problemă acest lucru cu salariile exorbitante la Autoritatea de Supraveghere Financiară. Salariile de la ASF, repet, sunt stabilite clar prin lege. Nu Nicu Marcu le-a stabilit, nici predecesorii mei nu au stabilit nişte salarii în afara legislaţiei în vigoare.