Bucureşti, 20 noiembrie 2023 – În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:
A) Reglementare
Proiectul de regulament pentru modificarea și completarea Regulamentului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 10/2017 privind depozitarii centrali emis în aplicarea Regulamentului (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare și de modificare a Directivelor 98/26/CE și 2014/65/UE și a Regulamentului (UE) nr. 236/2012 (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).
B) Autorizare
Aprobarea autorizării domnului Tănase Adrian în calitate de director al operatorului de piață Bursa de Valori București S.A. ca urmare a prelungirii mandatului;
Aprobarea doamnei Ionica Băniceru în funcția de Director general adjunct al societății Allianz-Țiriac Unit Asigurări S.A.;
Aprobarea doamnei Peride Maria – Florentina în funcția de Director general al societății L.M.C. Asig Broker de Asigurare S.R.L.;
Aprobarea solicitării Lion Capital S.A. de prelungire cu 2 ani a perioadei maxime de auditare de 5 ani consecutivi de către actualul auditor financiar Deloitte Audit S.R.L., respectiv pentru situațiile financiare ale societății aferente anilor 2024 și 2025;
Aprobarea prospectului alcătuit din documente distincte, aferent ofertei publice primare de vânzare obligațiuni emise de Bittnet Systems S.A., derulată în vederea admiterii la tranzacționare pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București S.A.;
Aprobarea noului asociat semnificativ indirect și a modificării structurii asociaților societății Marsh Broker de Asigurare-Reasigurare S.R.L.;
Aprobarea retragerii, la cerere, a autorizației ca furnizor de programe și radierea din Registrul furnizorilor de programe a Asociației Profesioniștilor în Regularizarea Daunelor;
Aprobarea modificării capitalului social și autorizarea modificării Actului constitutiv al BT Pensii - Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative S.A.;
Aprobarea cererii de avizare a modificării Actului individual de aderare la Fondul de Pensii Administrat Privat BCR, administrat de BCR Pensii Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;
Aprobarea cererii de autorizare a modificării Actului individual de aderare la Fondul de Pensii Facultative BCR Plus, administrat de BCR Pensii Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;
Aprobarea cererii de avizare prealabilă a modificării Prospectului schemei de pensii facultative pentru Fondul de Pensii Facultative BRD Medio, administrat de BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;
Aprobarea cererii de avizare a modificării Prospectului schemei de pensii private pentru Fondul de Pensii Administrat Privat NN, administrat de NN Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.;
Aprobarea cererii de avizare a modificării Prospectului schemei de pensii private pentru Fondul de Pensii Administrat Privat BRD, administrat de BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.
*********
Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro