București, 15 mai 2024 - În luna aprilie a anului 2024, instanțele de judecată au pronunțat soluții favorabile ASF în următoarele dosare relevante:
Prin Hotărârea nr. 1853/2.04.2024, instanța a pronunțat o soluție favorabilă ASF, în contradictoriu cu recurentul-reclamant Alexandru Miulescu, în calitate de Președinte al Consiliului de administrație al societății Mecanica94 S.A.
Soluția pe scurt:
„Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Miulescu Alexandru împotriva Sentinței civile nr. 2487 din data de 21 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a de Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat.
Definitivă. (...)”
Obiect: recursul formulat de recurentul-reclamant împotriva Sentinței civile nr. 2487/31.12.2022, prin care Curtea de Apel București a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Mențiuni: în fond, dosarul a avut ca obiect „revocarea Deciziei nr. 381/29.03.2022 sau transformarea acestei decizii prin care am fost sancționat cu amendă în avertisment”. Prin Decizia ASF nr. 381/29.03.2022, recurentul-reclamant Alexandru Miulescu, în calitate de Președinte al Consiliului de administrație al societății Mecanica94 S.A., a fost sancționat cu amendă în cuantum de 20.100 lei.
Soluția instanței poate fi consultată la adresa:
Prin Hotărârea nr. 563/2.04.2024, Curtea de Apel București a pronunțat o soluție favorabilă ASF în contradictoriu cu reclamantul Neag Adrian Șerban, în calitate de administrator unic al societății Duplex S.A.
Soluția pe scurt:
„Respinge cererea.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. (...)”
Obiect: acțiunea reclamantului prin care acesta a solicitat, printre altele, în principal, anularea Deciziei nr. 723/18.07.2023, prin care reclamantul, în calitate de administrator unic al societății Duplex S.A., a fost sancționat cu amendă în cuantum de 30.000 lei.
Soluția instanței poate fi consultată la adresa:
https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000425678&id_inst=2
Prin Hotărârea nr. 606/4.04.2024, Curtea de Apel București a pronunțat o soluție favorabilă ASF, în contradictoriu cu reclamanții Nicoară Marius-Petre și Abrudan Patrițiu, în calitate de membri ai Consiliului de Supraveghere al Societății Transilvania Investments Alliance S.A.
Soluția pe scurt:
„Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a UAT Cluj-Napoca şi excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiate. Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.”
Obiect: acțiunea în anulare formulată, în comun, de reclamanții:
și
Soluția instanței poate fi consultată la adresa:
https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000428491&id_inst=2
Prin Hotărârea nr. 2078/10.04.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o soluție favorabilă ASF, în contradictoriu cu recurentul-reclamant Adrian Andrici, în calitate de membru al Consiliului de administrație al Societății de Investiții Financiare Oltenia S.A. (în prezent, Infinity Capital Investments S.A.) la data retragerii autorizației.
Soluția pe scurt:
„Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Adrian Andrici împotriva Sentinţei nr. 1415 din 15 iulie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.”
Obiect: recursul formulat de recurentul-reclamant împotriva Sentinței civile nr. 1415/15.07.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, prin care a fost respinsă acțiunea, ca neîntemeiată.
Mențiuni: în fond, dosarul a avut ca obiect acțiunea formulată de recurentul-reclamant, care viza, printre altele, în principal, anularea Deciziei ASF nr. 1135/15.09.2021, prin care recurentului-reclamant i s-a retras aprobarea dată prin Decizia ASF nr. 191/3.12.2020 pentru deținerea calității de membru în Consiliul de administrație al Societății de Investiții Financiare Oltenia S.A. (în prezent Infinity Capital Investments S.A.).
Soluția instanței poate fi consultată la adresa:
Prin Hotărârea nr. 575/8.04.2024, instanța a pronunțat o soluție favorabilă ASF, în contradictoriu cu reclamanta Baranga Maria, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al Societății Mettexin S.A.
Soluția pe scurt:
„Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare (...)”
Obiect: cererea de chemare în judecată, prin care reclamanta a solicitat instanței de judecată „înlocuirea cu măsura avertismentului a sancțiunii aplicate prin Decizia ASF nr. 718/18.07.2023, prin care ASF a decis sancționarea […] cu amendă în valoare de 12.600 lei […]”.
Soluția instanței poate fi consultată la adresa:
https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000425509&id_inst=2
Prin Hotărârea nr. 597/10.04.2024, instanța a pronunțat o soluție favorabilă ASF, în contradictoriu cu reclamanta Safety Broker de Asigurare S.A. și reclamanta Lavinia Niță, în calitate de Director general al societății Safety Broker de Asigurare S.A.
Soluția pe scurt:
„Respinge ca neîntemeiate cererea de chemare în judecată principală şi cererea de chemare în judecată conexată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare (...)”.
Obiect:
Prin Decizia ASF nr. 871/30.08.2023, Consiliul ASF a dispus sancționarea societății cu amendă contravențională în cuantum de 40.400 lei, fiind reținută în sarcina acesteia săvârșirea unui număr de 9 (nouă) contravenții rezultate din nerespectarea unor dispoziții prevăzute de legislația primară și de cea secundară aplicabilă societăților de intermediere de asigurări.
Soluția instanței poate fi consultată la adresa:
https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000427250&id_inst=2
Prin Hotărârea nr. 623/16.04.2024, instanța a pronunțat o soluție favorabilă ASF, în contradictoriu cu societatea Duplex S.A. Făgăraș.
Soluția pe scurt:
„Respinge acțiunea, ca neîntemeiată. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta DUPLEX SA de acordare a cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. (...)”
Obiect: cererea reclamantei prin care aceasta a solicitat, printre altele, în principal, anularea Deciziei ASF nr. 721/18.07.2023, prin care reclamanta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 53.700 lei.
Soluția instanței poate fi consultată la adresa:
https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000425677&id_inst=2
Prin Hotărârea nr. 692/18.04.2024, Curtea de Apel București a pronunțat o soluție favorabilă ASF, în contradictoriu cu SAR Euroins S.A.
Soluția pe scurt:
„Respinge cererea, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare (...).”
Obiect: anularea Deciziei ASF nr. 11/10.01.2023 privind sancționarea SAR Euroins S.A. cu amendă în cuantum de 309.400 lei.
Soluția instanței poate fi consultată la adresa:
https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000418417&id_inst=2
Prin Hotărârea nr. 2253/18.04.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o soluție favorabilă ASF, în contradictoriu cu recurenta-reclamantă Adriana Monica Ivan, în calitate de Director general și membru al Comitetului de Investiții House al SSIF BRK (în perioada controlată 29.10.2019-30.08.2021).
Soluția pe scurt:
„Respinge recursul formulat de reclamanta Adriana Monica Ivan împotriva Sentinţei nr. 2177 din 25 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.”
Obiect: recursul promovat de recurenta-reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 2177/25.11.2022, prin care Curtea de Apel București a respins acțiunea acesteia, ca neîntemeiată.
Mențiuni: în fond, dosarul a avut ca obiect cererea de chemare în judecată, prin care recurenta-reclamantă a solicitat anularea Deciziei ASF nr. 254/07.03.2022, prin care aceasta, în calitate de Director general și membru al Comitetului de Investiții House al SSIF BRK (în perioada controlată 29.10.2019-30.08.2021) a fost sancționată de ASF cu amendă în cuantum de 22.900 lei.
Soluția instanței poate fi consultată la adresa:
Prin Hotărârea nr. 741/24.04.2024, Curtea de Apel București a pronunțat o soluție favorabilă ASF, în contradictoriu cu revizuentele Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. și Euroins Insurance Group AD.
Soluția pe scurt:
„Admite excepția inadmisibilității cererii de revizuire. Respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare (...).”
Obiect: cererea de revizuire a Sentinței civile nr. 745/27.04.2023, pronunțată de către Curtea de Apel București în dosarul nr. 2441/2/2023. Prin această sentință a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamantelor Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. și Euroins Insurance Group AD de suspendare a executării Deciziei ASF nr. 262/17.03.2023, prin care societății Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. i-a fost retrasă autorizația.
Soluția instanței poate fi consultată la adresa:
https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000432916&id_inst=2
*********
Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.