București, 7 martie 2025 - Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a adoptat, în luna februarie a anului 2025, mai multe decizii de sancționare, precum și o serie de măsuri aplicabile unor entități/persoane care activează în piața financiară non-bancară pentru încălcarea unor prevederi ale legislației incidente.
PIAȚA ASIGURĂRILOR
Generali Romania Asigurare Reasigurare S.A. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 113.600 lei fiind astfel încălcate:
Omniasig VIG S.A. - sancționarea cu avertisment scris a societății pentru faptul că nu au fost raportate către ONPCSB toate operațiunile de transferuri externe a căror valoare depășește echivalentul a 10.000 euro.
ABC Insurance S.A. - sancționarea cu amendă contravențională în cuantum de 260.100 lei a societății și stabilirea unor măsuri pentru nerespectarea unor prevederi legale în ceea ce privește modul de constituire a celei mai bune estimări a rezervelor tehnice aferente contractelor de asigurare de garanții.
D&CA Insurance Broker S.R.L. – sancționare cu amendă în cuantum de 5.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (10) din Norma ASF nr. 22/2021 privind distribuția de asigurări și a art. 11 alin. (14) din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări.
Energy Broker de Asigurare S.R.L. a fost sancționată cu avertisment scris pentru nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Norma ASF nr. 22/2021 privind distribuția de asigurări.
PIAȚA DE CAPITAL
S.A.I. Certinvest S.A.
Sancțiuni/măsuri dispuse în urma controlului periodic:
Principalele situații identificate și sancționate cu ocazia controlului au vizat aspecte organizatorice și operaționale privind identificarea și gestionarea conflictelor de interese, precum și semnarea documentelor/raportărilor transmise autorității.
S.S.I.F. Goldring S.A.
Sancțiuni/măsuri dispuse în urma controlului periodic:
Principalele situații identificate și sancționate cu ocazia controlului au vizat:
MCA Intelifunds Limited Limassol S.A. – Sucursala București
Sancțiuni/măsuri dispuse în urma controlului periodic: sancționarea cu amendă în cuantum de 14.500 lei a MCA Intelifunds Limited Limassol S.A. – Sucursala București.
Principalele situații identificate și sancționate cu ocazia controlului au vizat:
Sinatex S.A.
Sancționarea cu amendă în cuantum de 42.105 lei a societății Sinatex S.A. pentru nerespectarea măsurilor stabilite prin actele de supraveghere şi control adoptate de ASF, precum și a obligațiilor de raportare.
Instituirea în sarcina societății Sinatex S.A. a obligației de a dispune măsurile ce se impun în vederea:
Mobila S.A. Rădăuți
Sancționarea cu amendă în cuantum de 22.400 lei a societății Mobila S.A. Rădăuți pentru nerespectarea a obligațiilor de raportare.
Instituirea în sarcina societății Mobila S.A. Rădăuți a obligației de a dispune măsurile necesare în vederea asigurării publicării pe site-ul operatorului de sistem și transmiterii la ASF a raportului financiar aferent semestrului I al anului 2024 în forma sa integrală, în termen de cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a actului individual.
S.S.I.F. BRK Financial Group S.A.
Sancționarea cu avertisment a societății S.S.I.F. BRK Financial Group S.A. pentru nerespectarea obligației de conformare la cerințele de raportare prevăzute de art. 65 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 110 din Legea nr. 24/2017, respectiv pentru faptul că nu a asigurat conformitatea situațiilor financiare aferente exercițiului 2023 cu IFRS (în speță IAS 36 Deprecierea activelor).
Instituirea în sarcina societății S.S.I.F. BRK Financial Group S.A. a obligației de a întreprinde măsurile ce se impun în vederea testării pentru depreciere a imobilizărilor necorporale, respectiv evaluarea stocurilor la cea mai mică valoare dintre cost și valoarea realizabilă netă și prezentarea acestora în situațiile financiare consolidate aferente exercițiului financiar 2024 în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (3), coroborate cu prevederile art. 110 din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
COMCM S.A.
Sancționarea cu avertisment a societății COMCM S.A. pentru nerespectarea obligației de conformare la cerințele de raportare prevăzute de art. 110 din Legea nr. 24/2017, respectiv pentru faptul că nu a asigurat conformitatea situațiilor financiare aferente exercițiului 2023 cu IFRS (în speță IFRS 15 Venituri din contracte cu clienții în ceea ce privește cerințele de prezentare, precum și IFRS 13 Evaluarea la valoare justă în ceea ce privește evaluarea activelor financiare).
Instituirea în sarcina societății COMCM S.A. a obligației de a întreprinde măsurile ce se impun în vederea prezentării veniturilor conform referențialului IFRS 15 Venituri din contracte cu clienții, respectiv evaluarea activelor financiare în conformitate cu standardul IFRS 13 Evaluare la valoare justă și prezentarea acestora în situațiile financiare aferente exercițiului financiar 2024 în conformitate cu prevederile art. 110 din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
PENSII PRIVATE
NN Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.
Raiffeisen Bank S.A.
*********
Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro