Legislație piața de asigurări - formatul vechi, pana in 2023

 

 

 

 

ACT DE BAZĂ

 

MONITORUL OFICIAL, PARTEA I

ACT DE MODIFICARE/COMPLETARE A ACTULUI DE BAZĂ

Cui i se aplică

Legea nr. 503 / 2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări

 

 

Republicată în nr. 453 din 23 iulie 2013

Ø    OUG nr. 91 / 2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

Declarată neconstituțională prin Decizia 447/2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 674 din 01 noiembrie 2013; Respinsă prin L 1/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 18 din 09 ianuarie 2015;

Ø  Lege nr. 85 / 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

Monitorul Oficial, Partea I nr. 466 din 25 iunie 2014;

Ø  Lege nr. 213 / 2015

Monitorul Oficial, Partea I nr. 550 din 24 iulie 2015.

Asigurători și intermediari

Legea nr. 95 / 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

 

  • TITLUL X - Asigurările voluntare de sănătate
  • TITLUL XV - Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice

nr. 372 din 28 aprilie 2006

 

 

Republicată în nr. 652 din 28 august 2015

Ø  Legea nr. 95 / 2006 (Titlul X ;i Titlul XV)a suferit numeroase modificări si completări ulterioare atât asupra formei publicate în 2006, cât și a celei cea republicate în 2015. Ultimul amendament în 30 martie 2021

Ø  Asigurători

Ordonanţa de urgenţă nr. 98 / 2006 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare şi/sau de reasigurare, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a societăţilor de administrare a investiţiilor dintr-un conglomerat financiar

nr. 1023 din 22 decembrie 2006

Ø  Lege nr. 152 / 2007

Monitorul Oficial, Partea I nr. 388 din 08 iunie 2007;

Ø  Lege nr.183 / 2012

Monitorul Oficial, Partea I nr. 727 din 26 octombrie 2012;

Ø  Lege nr. 272 / 2013

Monitorul Oficial, Partea I nr. 656 din 25 octombrie 2013;

Ø  Asigurători

Ordonanţa de urgenţă nr. 61 / 2008 privind implementarea principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii

nr. 385 din 21 mai 2008

Ø  Lege nr. 62 / 2009;

Monitorul Oficial, Partea I nr. 229 din 08 aprilie 2009;

Ø  Lege nr. 128 / 2013;

Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 30 aprilie 2013.

Ø  Asigurători și intermediari

Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare

 

În vigoare de la 1 ianuarie 2016, cu excepţia prevederilor art. 166 alin. (1) - (3) care au intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării legii.

nr. 800 din 28 octombrie 2015

Ø  OUG nr. 54 / 2016 (abrogată)

Monitorul Oficial, Partea I nr. 723 din 19 septembrie 2016;

Ø  Lege nr. 236 / 2018

Monitorul Oficial, Partea I nr. 853 din 08 octombrie 2018;

Ø  OUG nr. 111 / 2020

Monitorul Oficial, Partea I nr. 620 din 15 iulie 2020;

Ø  Lege nr. 158 / 2020

Monitorul Oficial, Partea I nr. 673 din 29 iulie 2020

Ø  Asigurători

Legea nr. 71 / 2019 privind societăţile mutuale de asigurare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

nr. 323 din 24 aprilie 2019

 

Ø  Societăți mutuale de asigurare 

Ordinul CSA  nr. 15 / 2001 pentru punerea în aplicare a Normelor privind regimul confidenţialităţii informaţiilor

nr. 43 din 22 ianuarie 2002

 

Ø  A.S.F., asigurători și intermediari

Ordinul CSA nr. 113118 / 2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind gradualizarea măsurilor sancţionatorii

nr. 560 din 28 iunie 2006

 

Ø  Asigurători și intermediari

Ordinul BNR/CNVM/CSA nr. 23 /120 /113136 / 2006 privind cerinţele suplimentare de adecvare a capitalului, tranzacţiile intragrup şi concentrarea riscurilor la nivelul unui conglomerat financiar

 

Ø  Regulamentul BNR/ASF nr. 1 / 2014   / 9/2013

Monitorul Oficial, Partea I nr. 92 din 06 februarie 2014.

Ø  Asigurători

Ordinul Ministerului Sănătăţii Publice

și AL CSA nr. 365 /1 / 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind asigurările voluntare de sănătate

nr. 147 din 28 februarie 2007

 

Ø  Asigurători

Ordinul CSA nr. 9 / 2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind supravegherea suplimentară a societăţilor de asigurare/reasigurare care fac parte dintr-un grup de asigurare/reasigurare

nr. 460 din 19 iunie 2008

Ø  Normă ASF nr. 18 / 2013

Monitorul Oficial, Partea I nr. 27 din 14 ianuarie 2014.

 

Ø  Asigurători

Norma ASF nr. 11 / 2013 privind implementarea principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte accesul la serviciile din domeniul asigurărilor şi furnizarea de servicii în domeniul asigurărilor

nr. 593 din 20 septembrie 2013

 

Ø  Asigurători și intermediari

Regulamentul ASF nr. 16 /2014 privind veniturile Autorităţii de Supraveghere Financiară (forma consolidată, decembrie 2020)

nr. 899 din 11 decembrie 2014.

 

Republicat în nr. 733 din 06 septembrie 2019

cu modificările și completările ulterioare

 

 

 

cu modificările și completările ulterioare

 

Ø  Asigurători și intermediari 

Norma ASF nr.19 / 2015  (forma consolidată, 25.02.2022) privind aplicarea Standardelor internaţionale de raportare financiară de către societăţile de asigurare, asigurare-reasigurare şi de reasigurare

 

nr. 834 din 09 noiembrie 2015

  Norma ASF nr. 3 / 2018 - Monitorul Oficial, Partea I nr. 110 din 05 februarie 2018;

  Norma ASF nr. 22 / 2018 - Monitorul Oficial, Partea I nr. 39 din 15 ianuarie 2019.

   Norma ASF nr.1  / 2021 - Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 51 din 18 ianuarie 2021.

Norma 7/2022

Ø  Asigurători

Norma ASF nr. 28 / 2015 privind funcţionarea asigurătorilor supravegheaţi conform regimului naţional

În vigoare de la 01 ianuarie 2016

nr. 978 din 30 decembrie 2015

Ø  Norma ASF nr. 7 /2018 - Monitorul Oficial, Partea I nr. 375 din 02 mai 2018.

Norma ASF 3/2021 

Norma ASF 21/2020

Ø  Asigurători

Norma ASF nr. 31/2015 privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele autorizate în evaluarea activelor reprezentate de terenuri şi construcţii, deţinute de asigurători

În vigoare de la 01 ianuarie 2016

nr. 974 din 29 decembrie 2015

 

Ø  Asigurători

Norma nr. 32 /2015 privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor, capitalurilor proprii şi a tranzacţiilor privind activitatea de asigurare şi de reasigurare ale asigurătorilor/reasigurătorilor şi brokerilor de asigurare/reasigurare

 

În vigoare de la 01 ianuarie 2016

nr. 971 din 29 decembrie 2015

 

Ø  Asigurători și intermediari

Norma nr. 34/2015 privind cerinţele cantitative stabilite de Autoritatea Europeană de Supraveghere pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale

 

În vigoare de la 01 ianuarie 2016

nr. 973 din 29 decembrie 2015

Ø  Normă ASF nr. 27 / 2016

Monitorul Oficial, Partea I nr. 417 din 02 iunie 2016

Ø  Asigurători

Norma nr. 35 / 2015 privind cerinţele calitative stabilite de către Autoritatea Europeană de Supraveghere pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale

În vigoare de la 01 ianuarie 2016

nr. 971 din 29 decembrie 2015

 

Ø  Asigurători

Norma nr. 36/2015 (varianta consolidată, aprilie 2023) și ANEXA, consolidată

Norma nr. 36 / 2015 (varianta consolidată, iunie 2021) privind Reglementările contabile referitoare la situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate aplicabile companiilor de brokeraj care desfăşoară activitate de distribuţie în asigurări şi/sau reasigurări

În vigoare de la 01 ianuarie 2016

ANEXA la Norma 36 / 2015

nr. 976 din 29 decembrie 2015

  Normă ASF nr. 10 / 2018

Monitorul Oficial, Partea I nr. 514 din 22 iunie 2018

  Normă ASF nr. 5 / 2019

Monitorul Oficial, Partea I nr. 207 din 15 martie 2019

 Norma 13/2023 

Ø  Intermediari

Norma ASF nr. 38 / 2015 privind rezervele tehnice constituite pentru activitatea de asigurare, modul de calcul al acestora în scopul întocmirii situaţiilor financiare anuale şi registrul special de evidenţă a activelor care le acoperă

În vigoare de la 01 ianuarie 2016

nr. 981 din 30 decembrie 2015

 

Ø  Asigurători

Norma 41/ 2015 (versiunea consolidată în aprilie 2023) și ANEXA - Norma 41/2015, consolidată

Norma nr. 41/ 2015 (versiunea consolidată, iunie 2015) pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate ale entităţilor care desfăşoară activitate de asigurare şi/sau reasigurare

ANEXA  la Norma 41/ 2015

În vigoare de la 04 ianuarie 2016

nr. 2 din 04 ianuarie 2016

  Normă ASF nr. 1 / 2017

Monitorul Oficial, Partea I nr. 67 din 26 ianuarie 2017

  Normă ASF nr. 6 / 2017

Monitorul Oficial, Partea I nr. 245 din 10 aprilie 2017

  Normă ASF nr. 9 / 2018

Monitorul Oficial, Partea I nr. 519 din 25 iunie 2018

  Normă ASF nr. 6 / 2019

Monitorul Oficial, Partea I nr. 256 din 03 aprilie 2019.

  ANEXA - Norma 41 / 2015

  Norma 12/2023

Ø  Asigurători

Norma ASF nr. 5/2015 privind avizarea fondurilor mutuale pentru gestionarea unor riscuri în agricultură

nr. 169 din 11 martie 2015

 

Ø  Fonduri mutuale pentru gestionarea unor riscuri în agricultură

Regulamentul ASF nr. 2 / 2016 privind aplicarea principiilor de guvernanţă corporativă de către entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară

nr. 216 din 23 martie 2016

Ø  Regulament ASF nr. 9 /2019

Monitorul Oficial, Partea I nr. 697 din 23 august 2019;

Ø  Regulament ASF nr. 10 /2020

Monitorul Oficial, Partea I nr. 507 din 15 iunie 2020.

Ø  Asigurători 

Regulamentul ASF nr. 3 /2016 privind criteriile aplicabile şi procedura pentru evaluarea prudenţială a achiziţiilor şi majorărilor participaţiilor la entităţile reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară

nr. 251 din 05 aprilie 2016

Ø  Regulament ASF nr. 11 /2017

Monitorul Oficial, Partea I nr. 857 din 31 octombrie 2017;

Ø  Regulament ASF nr. 10/2020

Monitorul Oficial, Partea I nr. 507 din 15 iunie 2020

Ø  Asigurători 

Regulamentul ASF nr. 11 /2016 privind activitatea de control periodic şi inopinat desfăşurată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (abrogat și înlocuit prin Regulamentul  nr. 4/2021)

 

nr. 1070 din 30 decembrie 2016

Ø  Regulament ASF nr. 6/2020

Monitorul Oficial, Partea I nr. 309 din 13 aprilie 2020

Ø  Asigurători și intermediari 

Norma nr. 20 /2016 (varianta consolidată, apr. 2021) privind autorizarea şi monitorizarea societăţilor de asigurare şi reasigurare

nr. 271 din 11 aprilie 2016

Ø  Normă ASF nr. 6 /2018

Monitorul Oficial, Partea I nr. 356 din 24 aprilie 2018

Ø  Asigurători

Norma ASF nr. 21/2016 privind raportările referitoare la activitatea de asigurare şi/sau de reasigurare

 

nr. 268 din 08 aprilie 2016

Norma  ASF 6 / 2021

Norma ASF 21 /2020

Normă ASF nr. 4 /2017

Monitorul Oficial, Partea I nr. 201 din 23 martie 2017;

Ø  Normă ASF nr. 7 /2018

Monitorul Oficial, Partea I nr. 375 din 02 mai 2018

Ø  Normă ASF nr. 46 /2020

Monitorul Oficial, Partea I nr. 1304 din 29 decembrie 2020.

 

Ø  Asigurători

Norma ASF nr. 26 /2016 privind supravegherea sucursalelor societăţilor de asigurare din state terţe

nr. 409 din 31 mai 2016.

Abrogată de Norma A.S.F. nr. 26/2021

Ø  Asigurători din afara UE

Norma ASF nr. 31 /2016 privind alocarea şi/sau vărsarea de către asigurători a capitalului social pentru activitatea de administrare a fondurilor de pensii facultative

nr. 588 din 02 august 2016

 

Ø  Asigurători

Norma ASF nr. 38/2016 privind drepturile, obligaţiile, competenţele şi desemnarea administratorului special

 

nr. 971 din 05 decembrie 2016

 

Ø  Administratori speciali

Norma ASF nr. 18 / 2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare şi brokerilor de asigurare

nr. 555 din 13 iulie 2017.

 

Ø  Asigurători și intermediari

Norma ASF nr. 33 / 2017 privind organizarea activităţii de arhivă la entităţile autorizate/avizate, reglementate şi supravegheate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară

nr. 998 din 15 decembrie 2017

Ø  Regulament ASF nr. 10 / 2020

Monitorul Oficial, Partea I nr. 507 din 15 iunie 2020;

Ø  Norma ASF nr. 43 / 2020

Monitorul Oficial, Partea I nr. 1251 din 17 decembrie 2020.

Ø  Asigurători și intermediari 

Norma ASF nr. 4 / 2018 privind gestionarea riscurilor operaţionale generate de sistemele informatice utilizate de entităţile autorizate/avizate/înregistrate, reglementate şi/sau supravegheate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară

nr. 233 din 16 martie 2018

Ø  Norma ASF  nr. 1 /2019

Monitorul Oficial, Partea I nr. 76 din 30 ianuarie 2019;

Ø  Regulament ASF nr. 10 / 2020

Monitorul Oficial, Partea I nr. 507 din 15 iunie 2020.

  Norma ASF nr. 21/2020 

Ø  Asigurători și intermediari 

Norma ASF nr. 16 / 2018 privind punerea în aplicare a prevederilor Ghidului Autorităţii Europene de Supraveghere pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA) privind produsele de investiţii bazate pe asigurări care includ o structură care face dificilă înţelegerea de către consumator a riscurilor implicate

nr. 968 din 15 noiembrie 2018.

 

Ø  Asigurători și intermediari

Norma ASF nr. 20 / 2018 privind pregătirea profesională a persoanelor implicate în activitatea de distribuţie

nr. 1090 din 21 decembrie 2018

Ø  Normă ASF nr. 16 / 2019

Monitorul Oficial, Partea I nr. 523 din 26 iunie 2019

Ø  Asigurători și intermediari

Regulamentul ASF nr. 1 / 2019 privind evaluarea şi aprobarea membrilor structurii de conducere şi a persoanelor care deţin funcţii-cheie în cadrul entităţilor reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară

nr. 107 din 12 februarie 2019

Ø  Regulament ASF nr. 10 / 2020

Monitorul Oficial, Partea I nr. 507 din 15 iunie 2020.

Ø  Asigurători 

Regulamentul ASF nr. 13 /2019 privind instituirea măsurilor de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului prin intermediul sectoarelor financiare supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară

În vigoare de la 10 decembrie 2019

nr. 991 din 10 decembrie 2019

Ø  Regulament ASF nr. 15 / 2019

Monitorul Oficial, Partea I nr. 9 din 08 ianuarie 2020;

Ø  Regulament ASF nr. 10 /2020

Monitorul Oficial, Partea I nr. 507 din 15 iunie 2020;

Ø  Regulament ASF nr. 29 /2020

Monitorul Oficial, Partea I nr. 38 din 13 ianuarie 2021.

 

Ø  Asigurători și intermediari 

Norma ASF nr. 13 / 2019 privind cadrul unitar de desfăşurare a auditului statutar la entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară

nr. 395 din 21 mai 2019

Ø  Norma ASF nr. 27 / 2019

Monitorul Oficial, Partea I nr. 983 din 06 decembrie 2019

Ø  Regulament ASF nr. 10/2020

Monitorul Oficial, Partea I nr. 507 din 15 iunie 2020.

Ø  Asigurători 

Norma ASF nr. 20/2019 pentru punerea în aplicare a Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2019 a entităţilor din domeniul asigurărilor

nr. 643 din 02 august 2019.

 

Ø  Asigurători și intermediari

Norma ASF nr. 9/2020 (forma consolidată, decembrie 2022) privind încheierea exerciţiului financiar pentru entităţile din domeniul asigurărilor

Norma ASF nr. 9/2020 (forma consolidată, aprilie 2022) privind încheierea exerciţiului financiar pentru entităţile din domeniul asigurărilor

nr. 237 din 24 martie 2020.

 

ANEXA - Norma 9/2020 (forma consolidată, decembrie 2022)

Norma ASF nr. 32/2022 pentru modificarea şi completarea Normei ASF nr. 9/2020
privind încheierea exerciţiului financiar pentru entităţile din domeniul asigurărilor 

ANEXA - Norma 9/2020 (forma consolidată, aprilie 2022)

Norma 13/ 2022 pentru modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară     nr. 9/2020 privind încheierea exerciţiului financiar pentru entităţile din domeniul asigurărilor 

Ø  Asigurători și intermediari

Norma ASF nr. 21/2020 pentru prorogarea unor termene privind raportările, publicarea informaţiilor publice şi transmiterea altor documente către Autoritatea de Supraveghere Financiară în domeniul asigurărilor, ca urmare a situaţiei generate de COVID-19 şi instituirii stării de urgenţă în România

nr. 277 din 02 aprilie 2020

 

Ø  Asigurători și intermediari

Norma ASF nr. 33/2020 privind externalizarea către furnizorii de servicii de tip cloud

nr. 749 din 18 august 2020

 

Ø  Asigurători

Norma ASF nr. 34/2020 pentru punerea în aplicare a Sistemului de raportare contabilă semestrială aplicabil entităţilor din domeniul asigurărilor

nr. 780 din 26 august 2020

 Anexa Norma 34/ 2020 (forma actualizată, aprilie 2022)

Norma 14/2022 privind modificarea şi completarea Normei A.S.F. 34/2020 pentru punerea în aplicare a Sistemului de raportare contabilă semestrială aplicabil entităţilor din domeniul asigurărilor

 

Ø  Asigurători și intermediari

Norma ASF nr. 25/2021 privind guvernanța și securitatea sistemelor de tehnologia informațiilor și a comunicațiilor utilizate de către societățile de asigurare și de reasigurare

 

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 877 din 13 septembrie 2021

 

 

Norma ASF nr. 26/2021 privind activitatea desfășurată pe teritoriul României de asigurătorii din statele terțe prin intermediul sucursalelor

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 892 din 17 septembrie 2021

Norma 11/ 2023 pentru modificarea și completarea Normei nr. 26/2021 privind activitatea desfăşurată pe teritoriul României de asigurătorii din statele terţe prin intermediul sucursalelor

Ø  Asigurători din statele terțe

Norma nr. 32/2021 privind asigurările de garanţii 

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1203 din 20 decembrie 2021

 

Ø  Asigurători și intermediari

Norma nr.25/2022 privind autorizarea societăților și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare.

Forma editabilă a formularelor din Anexe poate fi descărcată AICI 

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 984 din 11 octombrie 2022

 

Ø  Asigurători și reasiguratori-– societăți pe acțiuni, regim Solvabilitate II și național

Ø  Societăți mutuale de asigurare – regim Solvabilitate II și național

 Notă: Reglementările disponibile în această secţiune au caracter informativ. Versiunea publicată în Monitorul Oficial reprezintă forma oficială a acestora.