Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară

Bucureşti, 20 octombrie 2021 – În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:

 

A)  Reglementare

Proiectul de Regulament cu privire la procedura de retragere a notificării efectuate de OPCVM sau AFIA din România sau din alte state membre cu privire la distribuția titlurilor de participare, precum și cu privire la procedura de notificare de către AFIA din România sau din alte state membre a activității de pre-marketing (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).

 

B)  Autorizare

Aprobarea doamnei Mona Lucia Cucu în calitate de Director general al Fondului de Garantare a Asiguraților;

Aprobarea prospectului întocmit în vederea admiterii la tranzacționare pe piața reglementată administrată de BVB a obligațiunilor emise de SSIF BRK Financial Group S.A. și a emiterii Certificatului de înregistrare a acestora;

Aprobarea retragerii de la tranzacționare și a radierii din evidența A.S.F. a acțiunilor emise de societatea URB Rulmenți Suceava S.A., având în vedere finalizarea procedurii prevăzute de art. 115 din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018, cu modificările și completările ulterioare;

Aprobarea modificărilor aduse Actului constitutiv al societății Co Invest Broker de Asigurare S.R.L. (dobândire părți sociale prin succesiune, nou asociat semnificativ, structura asociaților, numire administrator, modificarea unor articole);

Aprobarea modificărilor aduse Actului constitutiv al societății Orizont Broker de Asigurare – Reasigurare S.A. (cesiune de acțiuni, nou acționar semnificativ, structura acționarilor, numire administratori);

Aprobarea cererii de avizare a modificării Contractului de administrare pentru Fondul de Pensii Administrat Privat Aripi, administrat de Generali Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;

Aprobarea cererii de avizare a modificării Actului individual de aderare la Fondul de Pensii Administrat Privat AZT Viitorul Tău, administrat de Allianz-Țiriac Pensii Private Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;

Aprobarea cererii de autorizare a modificării Actului individual de aderare la Fondul de Pensii Facultative AZT Moderato, administrat de Allianz-Țiriac Pensii Private Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;

Aprobarea cererii de autorizare a modificării Actului individual de aderare la Fondul de Pensii Facultative AZT Vivace, administrat de Allianz-Țiriac Pensii Private Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.

 

 

 

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

 

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.


20/10/2021
GDPR

www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro, te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. In orice moment poti modifica setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.