Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară

 

Bucureşti, 9 noiembrie 2022 – În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:

 

A)  Reglementare

Proiectul de Normă pentru aplicarea prevederilor Ghidului ABE privind politicile solide de remunerare în temeiul Directivei (UE) 2019/2034 (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile);

Proiectul de Normă pentru aplicarea prevederilor Ghidului ABE privind cadrul de administrare a activității în temeiul Directivei (UE) 2019/2034 (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).

 

B)  Autorizare

Autorizarea domnului Grigore-Valentin Vancea în calitate de membru al Consiliului de Administrație al Societății de Administrare a Investițiilor Patria Asset Management S.A.;

Aprobarea prospectului UE pentru creștere întocmit în vederea majorării capitalului social al societății Sinterom S.A. Cluj Napoca;

Avizarea modificării Actului constitutiv al societății Garanta Asigurări S.A. ca urmare a majorării capitalului social.

 

 

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

 

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.