ESMA a publicat pe site-ul acesteia o declarație prin intermediul căreia se subliniază riscurile legate de împrumutul de titluri de valoare. Declarația are în vedere anumite cerințe MiFID II importante incidente acestei activități și abordează două practici îngrijorătoare observate în piață:
- practica firmelor de a reține veniturile generate de împrumutul titlurilor de valoare ale clienților lor de retail, considerând că aceștia beneficiază în continuare de avantajele oferite de costurile de executare mai mici. Declarația clarifică faptul că clienții ale căror instrumente financiare sunt împrumutate și care, prin urmare, suportă un risc relevant, ar trebui să primească randamentele generate de această activitate (fără costuri și o marjă de profit echitabilă și proporțională).
- practica firmelor de a solicita consimțământul expres al clienților lor pentru împrumutul de titluri de valoare prin intermediul acordului cu documente generale, cum ar fi termenii și condițiile generale, fără a evidenția consimțământul specific necesar pentru împrumutul de titluri de valoare. În astfel de situații, este posibil ca clienții să nu fie suficient de conștienți de consimțământul dat pentru această activitate; prin urmare, declarația clarifică faptul că consimțământul necesar nu poate fi dat prin acceptarea de către clienți a termenilor și condițiilor generale ale firmelor.
Declarația ESMA (ESMA35-335435667-4342) poate fi accesată AICI (https://www.esma.europa.eu/sites/default/files/2023-07/ESMA35-335435667-4342_-_Public_Statement_securities_lending.pdf ).